Oficiali americani de rang înalt au declarat că se așteaptă ca un acord de încetare a focului să fie pus în aplicare „în următoarele ore” de-a lungul frontierei dintre Israel și Liban, scrie Sky News.

Un oficial al administrației a declarat cîă acordul prevede o încetare a focului pentru 21 de zile de-a lungul liniei care desparte Libanul de Israel și Înălțimile Golan.

„Pe parcursul acestor 21 de zile, părțile vor negocia în vederea unei potențiale soluționări a conflictului care continuă de când Hezbollah a lansat atacul din 8 octombrie și pentru a ajunge la un acord global de-a lungul liniei albastre care să permită locuitorilor să se întoarcă la casele lor atât în Liban, cât și în Israel”.

Oficialul a subliniat că această propunere de încetare a focului se referă doar la granița de nord și nu se extinde la Gaza, unde continuă ofensiva militară a Israelului împotriva Hamas, dar că o pauză în luptele dintre Israel și Hezbollah ar crea „spațiul” pentru progrese în Gaza.

„Se câștigă timp și spațiu pentru a încerca să se ajungă la un acord în Gaza în conformitate cu acordul privind ostaticii pe care l-am discutat”, a spus oficialul american.

Anterior, Franța a anunțat că eforturile vor continua în orele următoare pentru a încheia un acord privind o încetare a focului pentru 21 de zile în conflictul din Liban dintre Israel și grupul militant Hezbollah susținut de Iran.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.