Foto: Politehnica Timișoara Femina / Facebook

Politehnica Timişoara a suferit al cincilea eşec consecutiv şi totodată al patrulea la rând în play-off-ul SuperLigii feminine fără a marca. Astăzi, alb-violetele au fost depăşite de „U” Cluj, la Iclod, scor 0-2 (0-2).

Elevele lui Mirel Albon au disputat totodată şi al patrulea meci unul după altul „afară”. Fără Meluţă (suspendată) şi Ivanova (aparent o problemă medicală), lotul şi aşa tânăr al bănăţencelor a părut fără prea multe şanse, mai ales în prima repriză din Ardeal. Ambele goluri ale gazdelor din Cluj au venit rapid. Ioana Bălăceanu a marcat în minutele 14 şi 16. În repriza secundă, pe final, timişorencele au jucat mai bine dar fără a reuşi să puncteze.

Poli a înscris ultima dată în prima rundă a play-off-ului, în victoria de pe teren propriu cu Csikszereda, scor 3-0.

În ciuda formei proaste din ultima lună, alb-violetele au rămas la egalitate de puncte cu Farul, lidera cu 38 de puncte, dar cu un golaveraj mai bun. Echipa din Constanţa a pierdut ieri surprinzător, acasă, cu echipa din Harghita (2-3). Campioana „U” Cluj s-a apropiat de primele două clasate la doar trei puncte.

Poli: Câmpean – Ancăş, Nagy, Bistrian, Jivan, Kurja (cpt.), Mirea, Boboc, Cioablă, Pera, Şepeţan. Au mai intrat: Sondore, Bratu, Mihăilesc, A.M. Bucşa şi A.Ş. Bucşa. Antrenor: Mirel Albon.

În următoarea rundă, duminică, 21 aprilie, de la ora 13, Poli primeşte replica Farului, în timp ce „U” Cluj joacă la Ciuc cu o zi înainte. Jocul alb-violetelor apare programat pe arena „Ştefan Dobay”, din Dumbrăviţa, în condiţiile în care pe „Ştiinţa” sunt lucrări la noua tribună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.