Foto: Arhivă

Accident rutier în această dimineață, pe un bulevard din Timișoara. Un motociclist a ajuns la spital după ce s-a ciocnit cu un panou publicitar.

„Un bărbat în vârstă de 45 de ani conducea o motocicletă pe bulevardul Victor Babeș dinspre bulevardul Mihai Viteazu către Eroilor, iar la un moment dat i s-ar fi făcut rău, a pătruns pe trotuar și a intrat în coliziune cu un panou publicitar. În urma impactului a rezultat rănirea motociclistului”, a transmis IPJ Timiș.

Conform procedurii, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here