Un alt accident soldat cu decesul unei persoane s-a produs astăzi pe un drum județean din Timiș, după cel de la Sânandrei.

„Un bărbat în vârstă de 52 de ani a condus o motocicletă pe DJ 591C, dinspre localitatea Sânmihaiu Român spre localitatea Săcălaz, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, care circula regulamentar. În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul conducătorului motocicletei”, a transmis IPJ Timiș.

Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.