DIICOT Timișoara, împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere Timișoara au descins azi în opt locații din Timișoara pentru percheziții într-un dosar care vizează traficul de droguri de risc și de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive.

Autoritățile arată că în perioada mai 2021-noiembrie 2022, mai multe persoane, au comercializat, în mod repetat, canabis, amfetamină, MDMA, 2 CMC și 3 CMC, către consumatori din municipiul Timișoara.

Peste zece persoane urmează să fie conduse pentru audieri la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara. La acțiune participa și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Glad Voievod Timișoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.