Timișoara a fost zguduită de un cutremur, în urmă cu câteva minute. Conform primelor informații cutremurul a avut o magnitudine de 5,2 grade. Cutremurul s-a resimțit în județul Caraș-Severin și Mehedinți, iar epicentru a fost în Gorj, foarte aproape de Târgu Jiu.

INCDFP a anunțat că „în ziua de 13.02.2023, 16:58:06 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.2, la adâncimea de 15 km. Cutremurul s-a produs la 102km SV de Sibiu, 107km NV de Craiova, 137km V de Pitesti, 166km E de Timisoara, 179km S de Cluj-Napoca, 183km SE de Arad, 196km V de Brasov, 218km E de Belgrade, 222km E de Zemun, 224km V de Ploiesti”.

Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul Național pentru Situații de Urgență (IGSU) după cutremurul de 5,2 produs luni după-amiaza în județul Gorj.

„În urmă cu puțin timp, în Oltenia, Gorj s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter, la o adâncime de 15 km. Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime”, a transmis IGSU.

Instituția transmite că, în cazul seismelor, sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora.

„Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență)”, a mai transmis IGSU.

Un cutremur cu magnitudinea 5,2 a avut loc luni la ora 16.58 în județul Gorj, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

UPDATE 1 O replică la cutremurul din Oltenia a fost înregistrată la ora 17.21. Seismul raportat de INFP a avut magnitudinea 3.0. Anterior, Un cutremur cu magnitudinea 5,2 a avut loc luni în județul Gorj, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

„În ziua de 13.02.2023, 17:21:14 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.0, la adâncimea de 15 km. Cutremurul s-a produs la 109km SV de Sibiu, 111km NV de Craiova, 146km V de Pitesti, 157km SE de Timisoara, 176km SE de Arad, 181km S de Cluj-Napoca, 206km V de Brasov, 208km E de Belgrade, 213km E de Zemun, 225km NE de Nis”, potrivit INFP.

UPDATE 2 Încă un cutremur a avut loc în județul Gorj, luni după-amiaza, la ora 17.50, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Potrivit INCDFP, cutremurul a avut loc la ora 17.50 în Oltenia, județul Gorj. Acesta a avut magnitudinea 3,4 și s-a produs la adâncimea de 8,2 km.

Cutremurul s-a produs la 104 km de Sibiu, 107 km de Craiova, 139 km de Pitești, 164 km de Timișoara, 181 km de Cluj-Napoca, 182 km de Arad.

Conform Institutului, acesta este al patrulea cutremur produs în Gorj luni după-amiaza.

Primul a fost înregistrat la 16.58 și a avut magnitudinea 5,2. Următoarele au avut loc la 17.13 și 17.21 și au avut magnitudini de 2,4, respectiv 2,8.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.