Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorul de caz din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Arad, au desfășurat în ultimele două săptămâni o acțiune, în localitatea Lipova, pentru „combaterea săvârșirii faptelor de trafic de droguri de risc și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”.

În cadrul acestei operațiuni au fost efectuate două percheziții domiciliare, iar șase persoane au fost conduse la audieri.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2022 – februarie a.c., un bărbat ar fi deținut și comercializat, fără drept, mai multor persoane, droguri de risc și substanțe psihoactive. Totodată, persoana bănuită și-ar fi pus la dispoziție propria locuință, pentru consumul substanțelor interzise”, a transmis IPJ Arad.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe numele său fiind emis, de magistrații Tribunalului Arad, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.