Foto: Arhivă

Un copil de șase ani a fost stropit cu apă fierbinte prin robinetul defect al unui calorifer. Incidentul s-a produs luni într-o grădiniță din orașul Deva.

Luni dimineața, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin intermediul numărului unic de urgență 112, cu privire la faptul că, în incinta unei grădinițe din oraș, o fată în vârstă de șase ani, a fost stropită accidental cu apă fierbinte pe față.

Poliţiştii ajunși la fața locului, au constatat că fata „în timp ce se afla în sala de clasă a unei unități de învățământ preșcolar din municipiul Deva, la un moment dat din cauza unei defecțiuni la robinetul unui calorifer utilizat pentru încălzirea sălii de clasă, a fost stropită cu apă fierbinte în zona feței fiind rănită ușor”.

Copilul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.