Patronul SC Casei Funerare Octavian și Adi SRL din Lugoj, Octavian Batori, a fost arma secretă a celor de la DNA Timișoara în a dovedi infracțiunile comise de Florin Răvășilă, fostul director al Direcției Clădiri, Terenuri, Dotări Diverse I Est din cadrul Primăriei Timișoara. După ce a fost făcut suspect, Batori și-a recunoscut faptele și a dat detalii importante, predând inclusiv un telefon mobil în care erau discuțiile purtate cu Răvășilă și ceilalți suspecți din dosarul de corupție. De asemenea, Batori a fost autorizat ca și colaborator cu identitate reală de către procurorul DNA.
În 8 iunie 2021, Batori l-a sunat pe Whatsapp pe Răvășilă și i-a spus că a primit o hârtie legată de cimitire, iar fostul director i-a cerut să i-o trimită. Când a primit de la patron citația special pregătită de către cei de la DNA, Răvășilă i-a cerut patronului firmei de pompe funebre să se vadă unde s-au întâlnit ultima oară – în zona UMT, la marginea Pădurii Verzi. În timpul discuțiilor, fostul director i-a cerut să se ducă la audieri doar cu avocat și i-a tot repetat că nu s-a întâmplat nimic, că nu s-a dat nicio șpagă, susținând ”nu s-a întâmplat nimic, îi doar o acuzație. Cineva acuză (…) Ce tu ai dat vreun ban ca să câștigi licitația? N-ai dat niciun ban (…) Mi-ai dat vreun ban? Nu mi-ai dat absolut nimic. Ti-am dat, ă, favorizat? N-aveam cum pentru că nu m-am ocupat de licitație”.
Fostul director a insistat că anchetatorii nu au probe, susținând că erau amândoi arestați dacă existau dovezi. La finalul discuției, când Batori i-a spus că Agafiței ar putea vorbi despre șpagă de 5.000 euro primită după câștigarea licitației pentru concesionarea celor două cimitire, Răvășilă l-a luat în brațe și i-a șoptit speriat ”nu recunoaște nicicare. Bine? Ai grijă”. La jumătate de oră după această întâlnire, Răvășilă l-a sunat pe Batori să se întâlnească din nou, dar acesta nu a mai putut așa că s-au revăzut a două zi, înainte de a merge patronul la DNA. A doua zi, s-au revăzut tot la marginea Pădurii Verzi, discuțiile fiind purtate în mașina lui Răvășilă. Acesta vorbea șoptit, a dat muzica de la radio tare și încerca să comunice mai mult prin semne. Când Batori i-a făcut semn că nu înțelege, fără a mai spune ceva, Răvășilă a luat o hârtie și a început să scrie. I-a cerut, din nou, să nu recunoască nimic pentru că nu sunt dovezi.
După întâlnire, Răvășilă a rupt în bucățele foaia pe care i-a scris lui Batori, iar o parte din aceasta a aruncat-o într-un sac de gunoi de pe strada Zurich, iar cealaltă parte într-un coș de gunoi de pe trotuarul din fața intrării în Continental Automotive. Ce nu știa acesta era că urmărit, iar polițiștii au recuperat bucățiile de hârtie și au reconstituit documentul. După ce a fost la DNA și i s-a dat actul de punere sub acuzare special pregătit pentru a-i fi arătat lui Răvășilă, Batori s-a reîntâlnit cu fostul director în același loc și au discutat despre ce s-a întâmplat la audieri, Răvășilă susținând, în continuare, că nu sunt probe care să-l acuze.
În urma acordului de recunoaștere încheiat cu anchetatorii, Batori a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de trei ani și interzicerea unor drepturi.







