Următoarea problemă este vechea problemă pentru societatea de termoficare din Timișoara: certificatele pentru emisii de gaze cu efect de seră. Consilierul local Radu Țoancă (PSD) avertizează că pentru Colterm falimentul ar putea veni în curând.

„Faliment iminent la 1 mai pentru Colterm. Societatea solicită 80 de milioane de lei pentru cumpărarea unui număr de 227 000 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră. Prin intermediul unei adrese oficiale, SC Colterm solicita Primăriei și Consiliului Local Timișoara suma aferentă cumpărării unui număr de 227.000 de cerificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2022. Valoarea estimativă a acestei tranzacții este de aproximativ 80 de milioane de lei. Trebuie menționat faptul că această sumă se adaugă celor 180 de milioane de lei – subvenții programate în bugetul pe anul 2023”, a scris consilierul local pe pagina sa de Facebook.

Acesta avertizează că, în cazul în care Primăria și Consiliul Local Timișoara nu vor opta pentru una din cele două soluții sugerate de administratorul judiciar, adică mărirea capitalului social sau plata pierderilor tehnologice, „în luna mai a acestui an Colterm va intra în faliment, iar cei 50.000 de abonați vor rămâne fără apă caldă și caldură! Firma de insolvență atrage atenția administrației publice locale că va fi acționată în instanță de către Colterm pentru prejudiciile unui faliment iminent!”

„Solicităm conducerii Primăriei Timișoara convocarea de urgență a unei ședințe de Consiliu Local, înainte de adoptarea Bugetului pe anul 2023, unde să se stabilească o modalitate legală de sprijin financiar care să împiedice falimentul societății de termoficare. Atragem atenția că o adresă similară trimisă PMT la începutul anului 2022 a fost ignorată de edili, iar consecințele pentru Colterm au fost catrastrofale: încasarea unei amenzi de 14,5 milioane de euro!”, mai spune mesajul lui Radu Țoancă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.