Accident de circulație grav în această seară, pe o șosea din Timiș. O femeie care mergea pe marginea drumului a murit după ce a fost acroșată de o mașină.

„În data de 29 septembrie 2022, în jurul orei 19:35, un bărbat în vârstă de 50 ani a condus un autoturism în localitatea Beregsău Mic, iar la un moment dat a surprins și accidentat un pieton, o femeie în vârstă de 71 ani, care se deplasa pe partea carosabilă, rezultând din nefericire decesul acesteia”, a transmis IPJ Timiș.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto a rezultat că acesta nu consumase băuturi alcoolice.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.