Polițiștii Serviciului Rutier Timiș au fost sesizați astăzi, în jurul orei 15:30, cu privire la faptul că pe DN 59, la ieșirea din localitatea Șag, județul Timiș, s-a produs un accident de circulație soldat din fericire doar cu pagube materiale.

„Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism pe DN 59, iar la un moment dat a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul care circula în fața acestuia, condus de o femeie, în vârstă de 45 de ani, în urma impactului rezultând doar pagube materiale. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 39 de ani”, a transmis IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here