Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranți.

„În fapt, s-a reţinut că în data de 13 august 2022, în jurul orei 2:30, inculpatul ar fi transportat cu un autoturism proprietate personală un grup de opt migranţi, cetăţeni indieni, care intenţionau să ajungă în ţări din Europa de Vest prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, urmând să primească 100 euro/migrant, fiind depistat de organele de poliţie pe raza localităţii Nerău, județul Timiş”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Față de inculpat s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 13 august 2022. Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.