O explozie a avut loc vineri dimineața într-o locuință de la etajul 9 al unui bloc din Hunedoara. O femeie și un copil au fost răniți.

Potrivit ISU Hunedoara, explozia nu a fost urmată de incendiu și s-a produs ca urmare a unei acumulări de gaze în bucătăria imobilului.

În apartament se aflau o femeie de 27 ani și fetița ei de un an și trei luni.

La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri și SMURD, dar nu a fost necesară evacuarea celorlalți locatari.

Fetița a suferit arsuri minore la nivelul feței, iar mama arsuri de gradul II și III la nivelul toracelui și membrelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.