
Vineri seara, în jurul orei 21:30, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în zona centrală a orașului a izbucnit un scandal între mai multe persoane.
„Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, a izbucnit un conflict între 10 persoane, cu vârste cuprinse între 14 și 42 de ani, respectiv șase bărbați și patru femei. Cele 10 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați, în vârstă de 29, 31 și 32 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate în vederea luării măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Timiș.
Bărbați au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.









