Operațiune în forță a anchetatorilor de la DNA Timișoara și a trupelor speciale de intervenție ale Poliției Timiș, duminică după amiază, în parcarea mall-ului din Calea Șagului – un român și un kosovar au fost capturați la scurt timp după ce au încheiat o afacere extrem de profitabilă cu un polițist de frontieră.

Agentul, care lucrează pe o mașină de termoviziune care asigura securitatea frontierei cu Serbia, a fost abordat de un consătean plecat în Austria care i-a propus să asigure migranților prin sectorul pe care-l supraveghea. Rețeaua de traficanți de persoane urma să-i plătească pentru fiecare om care era lăsat să intre în țară 100 de euro și săptămânal gruparea avea de gând să aducă 100 de oameni. Pe scurt – 10.000 euro pe săptămână. Polițistul de frontieră a făcut denunț la DNA și procurorii au început investigațiile. Românul a spus că el este doar un intermediar și că termenii înțelegerii urmează să fie stabiliți cu altcineva.

A fost stabilită o întâlnire și astăzi, românul a venit din Austria împreună cu un kosovar. S-au întâlnit în parcarea mall-ului din Calea Șagului și au negociat ”colaborarea”.  Kosovarul i-a explicat agentului că, pe fiecare tură, urmează să intre grupuri de câte 25-30 de migranți și că va fi plătit după fiecare transport. Promisiunea a fost că va fi o afacere pe termen lung. La scurt timp după încheierea afacerii, kosovarul și intermediarul român s-au trezit înconjurați de polițiștii de la SAS care i-au imobilizat după ce i-au scos din mașina cu care au venit. Cei doi au fost duși pentru audieri la sediul DNA Timișoara și reținuți, azi noapte, pentru 24 de ore sub acuzația de dare de mită.

UPDATE 1 Nicolae Girmencea și Astrit Beciri au fost prezentați, în această după amiază, Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă. Girmencea a recunoscut parțial acuzațiile, susținând că de fapt ar fi vrut să-l convingă pe polițistul de frontieră să ducă migranții de la granița cu Serbia până la Timișoara nu să le permită intrarea în țară. În schimb, a recunoscut că Beciri era cel care l-a instruit ce și cât să negocieze. Kosovarul cu pașaport sârbesc nu a recunoscut nimic, susținând că a venit în Timișoara să viziteze orașul și să ia masa cu prietenul său. În fa instanței, cei doi și-au menținut declarațiile date în fața procurorului. Avocatul românului a cerut instanței să fie mai îngăduitoare cu intermediarul afacerii pentru că a recunoscut. Tribunalul Timiș a decis arestarea preventivă a celor doi. Decizia nu este definitivă, fiind contestată imediat de avocați. Curtea de Apel Timișoara va avea ultimul cuvânt în privința arestării celor doi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.