Consilierul local PNL, Dan Diaconu, a atacat, decizia administrației Dominic Fritz ca, de la 1 decembrie, pe toate drumurile din Timișoara, viteza maximă să fie de 50 de kilometri pe oră, inclusiv în zonele de la ieșirile din oraș.
”Limita gândirii celor din noua comisie reformată de circulație este, din păcate, aceasta, iar „administrația slogan” pune în operă astfel de absurdități. Sunt șosele de patru benzi, drumuri naționale, fără trafic pietonal, preluate de către Primărie pentru a asigura servicii publice pe aceste trasee – transport public local, rețele de apă și canalizare șamd, în anii anteriori. Va fi mai sigur pentru boschetul din jurul acestor șosele? Nu știm. Va fi o sursă de amenzi? Desigur”, a comentat fostul viceprimar.
Diaconu susține că modificările decise până acum de comisia de circulație au îngreunat și mai mult traficul pe arterele aglomerate din Timișoara. ”Sistemul de semaforizare a fost modificat spre „praf”. Pe arterele din oraș nu mai e nevoie de nici o limită. A atinge o viteză medie de 10km/h înseamnă, la unele ore, o performanță uriașă. Și încă se lucrează mult de acasă. Din păcate și traseele de undă verde de scoatere a traficului din oraș (Take Ionescu -Bărnuțiu, Rebreanu etc.) sunt compromise. De ce? Pentru că la Centrul de management al traficului, conform noii organigrame, nu mai lucrează și nu mai coordonează nimeni. Nu știu ce aș putea face să vă conving să încercați să evoluați, nu să ”reformați”, ce nu e de reformat”, a comentat liberalul.







