Crește numărul de cazuri de Covid-19 atât în județ, cât și la nivel național.

În toată țara, sunt raportate azi 544 de cazuri, dintre care 23 sunt în Timiș.

DSP anunță că au fost efectuate 1.839 de teste, dintre care 763 de teste rapide. Rata de infectare în Timiş este 0,18, la fel ca în ziua precedentă.

În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Timiş, 23 de persoane au fost confirmate cu coronavirus. Dintre acestea, 11 sunt din Timişoara, trei din Ghiroda, câte două din Sânandrei şi Dudeştii Vechi, iar câte una din Lugoj, Găvojdia, Ciacova, Săcălaz şi Uivar.

Numărul total de morţi a rămas 1.296, după ce în ultimele 24 de ore nu a fost raportat nici un alt deces din cauza coronavirusului.

Rata de infectare în Timişoara este 0,25, la fel ca în ziua precedentă.

În această dimineață, numărul total de persoane internate (confirmate și suspecte) cu COVID-19 era 52. La ATI sunt internați 12 pacienți.

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here