
Consilierul local Ștefan Sandu de la PNL, care a fost membru în Consiliul de Administrație al Filarmonicii de Stat „Banatul” a solicitat, marți după-amiază, în ședința consiliului local, reluarea evaluării fostului manager Ioan Gârboni.
Vă reamintim că o comisie alcătuită din Kovács Emöke, manager la Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare, Ioan-Dragoș Dimitriu, manager la Filarmonica Brașov și medicul veterinar Răzvan Stana, consilier local și președinte al Comisiei pentru cultură, desemnată prin dispoziția primarului Dominic Fritz, a finalizat în urmă cu două săptămâni procedura de evaluare a managementului prestat de Ioan Coriolan Gârboni în perioada 2017-2021.
Acesta a depus un raport de activitate de aproape 200 de pagini, dar comisia i-a acordat nota finală 8,7, contestația depusă fiindu-i respinsă. Deoarece nu a obținut minim nota nouă, Gârboni și-a pierdut postul.
„Știm cu toții rezultatul, știm ce s-a întâmplat în ultimii ani, știm evenimentele muzicale pe care dânsul le-a creat. Suntem conștienți că nu am putea compara activitatea Filarmonicii Timișoara cu activitatea Filarmonicii din Viena și ar fi absurd să mergem cu pretenții la nivelul acela. Dar cred că pentru nivelul țării noastre și al orașului, Filarmonica a avut o prestație mai mult decât onorabilă. Rugămintea mea se adresează în sensul de a relua poate această evaluare și dacă nu cu componență locală, cei care vin din exterior să provină de la instituții de cultură situate ca nivel al importanței și al culturii deasupra Filarmonicii Banatul, poate o instituție internațională sau una centrală de prin rang, ca să fim dincolo de orice dubiu al evaluării managementului de la filarmonică”, a declarat Ștefan Sandu.
Consilierul municipal a mai precizat că a fost membru în Consiliul de Administrație al Filarmonicii de Stat „Banatul” în ultimii patru ani și știe toate problemele de acolo.
„Cred că se justifică o reevaluare a situației deoarece filarmonica pentru Timișoara a reprezentat un bun reper de cultură”, a spus Ștefan Sandu.
În replică, primarul i-a răspuns că și el îl apreciază pe directorul Gârboni, dar există o lege care prevede că nu el sau consiliul local face această evaluare după cinci ani de mandat, ci o comisie numită prin dispoziție de primar.
„A primit o notă, nu o notă rușinoasă, o notă foarte bună și acum se va face un concurs tot pe lege, concurs care este deschis inclusiv pentru domnul Gârboni, ce a fost 15 ani la cârma filarmonicii. Nu este rolul meu și nici rolul dumneavoastră să-l evaluăm, să decidem că nu ne place rezultatul și să-l evaluăm încă o dată în speranța că va fi un alt rezultat. S-a făcut o evaluare pe lege, asta respectăm, facem concurs și sunt sigur că acest concurs va găsi o soluție foarte bună pentru viitorul filarmonicii la care și eu țin foarte mult și sunt absolut sigur că va avea un viitor și mai bun”, a afirmat Dominic Fritz.






