
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, doar zece persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2. Dintre acestea cinci sunt din Timişoara şi câte una din Lugoj, Buziaş, Beba Veche, Denta şi Săcălaz.
DSP Timiș anunță că au fost efectuate 1.790 teste, din care 502 de teste rapide, iar restul PCR.
Tot în ultimele 24 de ore nu a decedat niciun pacient din cauza coronavirusului. Numărul total de decese în Timiș, de la debutul pandemiei, este 1.276.
În cursul zilei de ieri au fost carantinate, în județul Timiș, 14 persoane și au intrat în izolare alte zece persoane.
În această dimineață, numărul total de persoane internate confirmate cu COVID-19 era 73. La ATI sunt internați 27 de pacienți.






