Procurorii și polițiștii DNA Timișoara au descins, în această după amiază, la sediul Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin în cadrul investigațiilor care se fac cercetări într-un dosar în care anchetează fapte de corupție și asimilate celor de corupție. Cea vizată de operațiune este chiar cea care conduce instituția – Felicia Gabriela Mehedințu. Aceasta a fost numită în funcția de director executiv după ce la concursul organizat, în octombrie 2019, a obținut 94,2 puncte.
Anchetatorii au ridicat o serie de documente de la sediul Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin și, conform unui angajat al instituției, cei de la DNA continuă percheziția și la această oră. Mehedințu urmează să fie adusă pentru audieri la sediul DNA Timișoara.

UPDATE Directoarea Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin a fost dusă la audieri la sediul DNA Timișoara, fiind acuzată de abuz în serviciu și delapidare, printre faptele investigate de DNA fiind și câteva angajări „în stilul Dragnea”, cu salarii date unor oameni care practic nu veneau la lucru. Felicia Mehedințu nu a dorit să facă declarații în fața procurorilor, rezervându-și dreptul la tăcere. Suspecta a fost reținută pentru 24 de ore.






