Prefectul de Timiș, Zoltan Nemeth, a vorbit în emisiunea PRESSALERT LIVE despre Comitetul Județean pentru Situații de Urgență care s-a autosabotat în weekend, fiind nevoie de intervenția șefului DSU pentru „lămurirea” carantinei în Timișoara și localitățile limitrofe.

„Suntem într-o situație un pic ciudată, în care CJSU, cu 20 de voturi pentru, nu a putut lua decizia carantinării, chiar dacă acel vot a fost majoritar. Normele legale prevăd un necesar de 2/3 dintre cei prezenți. În afară de cei care au votat împotrivă mai sunt cei care s-au abținut, care nu știm în ce măsură erau neapărat împotrivă. Mi s-ar fi părut și mie corect că dacă se prelungește carantina să se prelungească pentru toate cele cinci localități, pentru a avea efectiv o carantină pe Timișoara și periurban”, a spus Nemeth.

Acesta a spus că este posibil ca, în viitorul apropiat, componența CJSU să sufere modificări. „Am avut discuții pe subiectul componenței CJSU. Legea nu ne spune în mod expres, limitativ, că x, y și z sunt membri. Enumeră un întreg palier, stabilește expres că prefectul este membru, președintele consiliului județean, structurile MAI implicate și instituții, autorități sau chiar și societăți comerciale implicate în situații, sau care prezintă un factor de risc. Urmează probabil să verific componența CJSU, în acord cu prevederile legale, dacă se impune emiterea unui ordin de prefect pentru modificarea componenței. Am evitat cumva să fac această modificare până acum, pentru că s-ar interpeta că se face din motive politice. Când vorbești de sănătatea oamenilor consider că nu putem, indiferent cât ne dorim să punctăm, că nu putem să politizăm un astfel de subiect. A fost o discuție la nivel de MAI despre acel Colegiu Prefectural, compus din serviciile deconcentrate. Există prefecturi care au 35 de membri în acest colegii, altele care au 45. Urmează să se facă o verificare, pentru a se uniformiza. Avem tot felul de discrepanțe în acest sens, pentru că se aplică diferit legea, iar legea enumeră posibilitatea anumitor persoane sau instituții de a face parte. Totul este de cele mai multe ori în pixul prefectului, care prin ordin stabilește cine face parte”, a explicat Zoltan Nemeth.

Prefectul USR PLUS a vorbit și despre controversa stârnită de colega sa de partid, Ana Munteanu, care a însoțit un echipaj de jandarmi într-un control la restaurantul unui hotel, unde chiar consiliera locală pusese la cale un „flagrant” cu o rezervare făcută de câțiva cunoscuți. „Important de precizat faptul că nu s-au dat directive unui jandarm de către un consilier local. Jandarmii au fost sesizați de la prefectură. Urmare a unor sesizări primite de la cetățeni sau diverse persoane, am transmis în mod constant cu privire la mai mulți operatori economici, către Jandarmerie sau Poliție. Consilierul local nu a mers cu jandarmii, s-a deplasat acolo pe cont propriu. Jandarmii urmează să ia măsurile legale dacă s-a constatat încălcarea unor prevederi. Nu este normal, dacă într-adevăr este așa, să mergi să servești persoane la restaurant sub acoperirea cazării anumitor persoane. Am primit sesizări pentru mai mulți agenți economici că s-ar proceda așa. Îmi pare rău că un astfel de control al organelor abilitate ale statului a fost politizat. Consider că un astfel de subiect nu trebuia să ajungă să fie politizat”, a spus Zoltan Nemeth.

„Am primit foarte multe sesizări pentru că unele săli funcționează, anumite baloane, anumite restaurante, și nu mi se pare corect în condițiile în care majoritatea celor din horeca sau din domeniul sportiv respectă regulile, unii să caute soluții de a le încălca. Scopul nu este de a aplica amenzi, ci de a se respecta prevederile legale. Salut inițiativa ministrului de Interne de a propune modificare legislației astfel încât operatorii care nu respectă în mod repetat regulile să poate fi închiși temporar”, a mai spus prefectul de Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.