Primarul Timișoarei consideră că măsura carantinei a avut efect, în ciuda numeroaselor nemulțumiri, și insistă pentru nepolitizarea pandemiei.

„Ritmul creșterii ratei de infectare a încetinit, iar dacă măsurile vor fi respectate în continuare ritmul de creștere va scădea, urmând și o scădere a ratei de infectare. Aceste măsuri nu sunt o pedeapsă pentru Timișoara, ci vin în ajutorul timișorenilor care lucrează în sistemul sanitar, a tuturor timișorenilor care sunt sau vor fi pacienți COVID. Suntem la limită în ceea ce privește capacitățile noastre sanitare, iar această carantină este din păcate necesară pentru a preveni un colaps al sistemului sanitar. Eu sunt și de acord cu ministrul Sănătății, că avem nevoie de o modificare a algoritmului de carantinare. Regulile nu sunt transparente și sunt ușor de politizat. Cred că măsurile și procesul de decizie trebuie să fie clare, logice și predictibile. Nu vreau să comentez războiul dintre PNL local și Guvernul României, dar sper că nu va afecta buna colaborare care există acum între Timișoara, Timiș și guvern. Din punctul meu de vedere Timișoara și Timișul nu au avut niciodată un sprijin mai bun pentru proiectele de dezvoltare”, a spus astăzi Dominic Fritz.

Acesta este de părere că singura cale de a ieși din acest impas este o campanie de vaccinare cât mai eficientă. „În Timișoara vor funcționa toate centrele de vaccinare deschise de primărie, și cu dozele noi vom deschide 20 de fluxuri în plus față de cele existente”, a mai spus Fritz, care a precizat că în total vor fi 48 de fluxuri în cele opt centre de vaccinare deschise de Primăria Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.