DIICOT Timișoara a solicitat, astăzi, Tribunalului Timiș arestarea preventivă pentru doi inculpați în dosarul în care se investighează modul în care Paul Ștefan a încercat să-și obțină reducerea pedepsei în dosarul de trafic de cocaină al grupării Boncu printr-un denunț aranjat după ce un arădean a fost convins, după ce a fost plătit, să i se ”planteze” o amă automată cu amortizor.
Procurorii au cerut arestarea preventivă pentru doi dintre cei trei reținuți – Paul Ștefan și Truică Dacian, cel care a făcut rost de arma de asalt care i-a fost dată arădeanului. În timpul audierilor de la instanță, Truică a recunoscut că el a dat arma calibru 7, 62 mm, susținând însă că a găsit-o pe câmp și că nu știe care era planul cu aceasta după ce a predat-o. Paul Ștefan și-a menținut declarația inițială că a dat bani pentru o informație, nu că ar fi regizat întreaga poveste. Avocații celor doi inculpați au susținut că DIICOT nu ar fi fost competent să instrumenteze acest dosar, variantă respinsă de procurorul de ședință care a invocat prevederile care permiteau procurorilor anti-mafia să lucreze în acest caz.
Tribunalul Timiș a decis arestarea preventivă a celor doi inculpați, imediat avocații acestora declarând contestații, care urmează să fie judecate de Curtea de Apel Timișoara.







