Liderul Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, susține că nu l-a atacat pe partenerul său de alianță, primarul Dominic Fritz, ci doar are o părere diferită în privința carantinării Timișoarei.
„Dacă ne susținem punctul de vedere în care credem, gata, e atac? Eu nu văd lucrurile chiar așa. Chiar acum înainte de emisiunea dumneavoastră (n.r. – luni seara) am venit de la o întâlnire administrativă cu primarul Timișoarei. Nu înseamnă că dacă ne despart ideile sau punctele de vedere, gata, suntem dușmani. E o abordare un pic mai simplistă. Poate, mă rog, cei care ne urmăresc așa cred unii dintre ei. Dar eu cred că dacă suntem cu adevărat în slujba oamenilor trebuie să colaborăm administrativ, dar îmi voi spune punctul de vedere chiar dacă voi supăra colegi de partid sau de alianță sau nu mai vorbesc de opoziție. Dar important este să ne facem datoria așa cum trebuie”, a spus Nica la emisiunea PRESSALERT LIVE.
Nica a anunțat că, ieri, a avut o întâlnire pe teme administrative cu Fritz, printre subiectele abordate fiind și aerodromul Cioca. Liderul administrației județene a precizat că CJT vrea să preia clădirile care sunt în proprietatea Primăriei Timișoara.
„Eu sper că acest lucru se va întâmpla în curând. Vom face o comisie de negociere și vom ajunge la un acord. Varianta ar fi cea propusă de primărie că trebuie să ajungem la un acord și nu am respins varianta lui Dominic, cea de a cumpăra sau de a transfera cu plată în urma evaluării acelor clădiri pentru că trebuie să ne pregătim și pentru Timișoara Capitală Culturală în 2023 și Cioca va fi o zonă pe care o vom folosi pentru diverse evenimente”, a spus Alin Nica.







