
Unul dintre cei mai populari cântăreți români din ultimii ani, Andrei Maria, pe numele său de scenă – Smiley, a reacționat după apariția înregistrării în care interlopul timișorean Lucian Boncu povestește cum i-ar fi pregătit pentru consum cocaină la bong.
„Nu pot să fiu de acord și nu pot să stau fără reacție atunci când numele meu este menționat nedrept într-un context care îmi contrazice principiile și valorile. (…) În ultimele 24 de ore s-a rostogolit în presă o poveste, spusă de o persoană pe care nu o cunosc și căreia nu îi cunosc și nici nu aș vrea să-i cunosc anturajul. Este o poveste inventată în ceea ce privește implicarea mea, știu că nu este prima și, cel mai probabil, nu va fi nici ultima, însă ea îmi încalcă o regulă de bază pe care o susțin în viață mea privată și profesională: NU drogurilor! Ca urmare, consider că este datoria mea să iau imediat atitudine publică. (…) Înțeleg că poate nu am destulă controversă în viața mea, iar unii simt nevoia să mă integreze abuziv în discursul lor, însă este nedrept să se întâmple asta fără niciun sâmbure de adevăr”, a transmis cunoscutul cântăreț. Mesajul integral transmis de Smiley poate fi citit aici.
Vă reamintim că imaginile au fost înregistrate de camera instalată de DIICOT în apartamentul din Giroc al liderului interlop, în timp ce se investiga dosarul de trafic de cocaină în care Boncu a fost trimis în judecată alături de alte 14 persoane.






