Noul primar al Timișoarei a constatat, după primele zile în funcție, că o bună parte din activitatea sa se aseamănă muncii unui detectiv. Dominic Fritz i-a răspuns și fostului edil-șef, care l-a acuzat că nu știe ce vorbește când spune că starea financiară a primăriei e precară.

„Cred că și fostul primar se va obișnui cu gândul că nu mai este primar, că a pierdut alegerile pentru că oamenii au vrut un alt stil la conducerea Timișoarei, un stil mai transparent, mai profesionist și mai clar. Cu siguranță vor fi și alte situații în care va simți că el ar fi făcut lucrurile altfel. A avut opt ani, le-a făcut în stilul lui, acum le fac în stilul meu. Probabil se va mai supăra de câteva ori, dar pe mine nu mă deranjează asta, să spună ce vrea. (…) Se simte în general un stil în care absolut fiecare decizie era luată «de sus», există o anumită lipsă de asumare și de a gândi singur. E clar că e nevoie de o schimbare de mentalitate. Am mai constatat și că fiecare direcție, fiecare serviciu își face propriile proiecte, nu există o perspectivă strategică, o perspectivă economică per ansamblu. Acum încerc să aflu câte contracte de imprimare și tipărire avem, pentru că am constatat că sunt mai multe. Practic sunt un detectiv, iar cu fiecare ușă pe care o deschid descopăr și mai mult. E foarte devreme să trag concluzii, cu siguranță voi avea nevoie de acel audit extern, de procese, de structuri, de finanțe, de resurse umane. E o muncă de detectiv interesantă și obositoare, uneori frustrantă, pentru că nu întotdeauna găsești imediat răspunsul pe care îl cauți, dar de aceea sunt aici”, a spus Dominic Fritz în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE.

Întrebat despre un proiect demarat „pe ultima sută” de fosta administrație, chiar în campania electorală, noul primar a spus că „problema cu Pasajul Solventul este că deocamdată nimeni nu știe cum o să plătim pentru el, deocamdată este 100% din bugetul local, iar acele fonduri există doar teoretic momentan. Cred că am câștigat acum un proiect pentru acel pod de după pasaj, însă asta este o prioritate, să găsim finanțare pentru Pasajul Solventul. Din păcate, așa cum a fost făcut, nu este eligibil direct pentru finanțare europeană, cel puțin din POR, dar poate putem să obținem fonduri prin Programul de Reziliență și Recuperare”.

Fritz a dezvăluit că, deși proiectele pe fonduri europene sunt numeroase și se ridică la sute de milioane de euro, doar un procent infim din fonduri a fost efectiv accesat. „Sunt foarte multe proiecte care sunt blocate. Pe fonduri europene, pentru că știu că a fost un motiv de mândrie pentru fostul primar, știți care a fost, la toate contractele semnate, rata de absorbție, de cheltuială efectiv? 0,22%. Atât am reușit să cheltuim din banii contractați. Avem clar un blocaj acolo. Bine, procentul va crește un pic în momentul în care vor veni tramvaiele, de exemplu. Dar sunt proiecte care sunt în derulare de 18 luni, de exemplu, care au o durată de 20 de luni, unde nu s-a cheltuit niciun ban. O bună parte din aceste proiecte, de exemplu, sunt legate de anveloparea blocurile, unde avem probleme mari. O strategie ar fi să urmărim procesul prin care merg aceste caiete de sarcini, și cine le elaborează, cine se uită pe ele înainte să ajungă în stadiul de licitație. Este o muncă de detectiv, nu există un registru cu toate contractele „murdare” unde pot să mă uit, sau o listă cu toți oamenii care reprezintă grupuri de interese. Deci este o muncă de detectiv care va dura nu doar până la sfârșitul anului, ci este un proces care va dura tot mandatul meu, un proces de curățare, de clarificare, de transparentizare. Am oprit acea licitație de externalizare a serviciilor de curățenie, de 18 milioane de lei pe patru ani. Am făcut un calcul, cât plătim acum, iar diferența era foarte mare. Am decis să oprim, pentru că nu avem bani acum să plătim, și să analizăm mai târziu dacă se justifică externalizarea acestor servicii”, a explicat Dominic Fritz.

O altă muncă de detectiv, și chiar una de amploare, va fi definitivarea unui inventar al patrimoniului Primăriei Timișoara. „Am vorbit des despre asta și înainte de alegeri. O parte din patrimoniu este inventariat, știm unde avem impozite din acele proprietăți, dar o bună parte nu este inventariat, unde avem acele hârtii, dar nimeni nu prea știe cui sunt închiriate. Asta va fi o muncă foarte grea, o echipă întreagă care va trebui să meargă pe teren, să scoată și CF-uri. De multe ori nu este clar nici juridic, există situații în care scrie «statul român», o fi vreun minister, o fi Primăria Timișoara. Unii juriști spun că primăria este doar administrator, nu și proprietar, și așa mai departe. Este absolut o prioritate să facem acest inventar, nu doar pentru transparență, ci și pentru că așa creștem baza de impozitare pentru oraș, vreau ca toți cei care ocupă aceste spații să plătească impozite”, a mai spus Fritz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.