Nicolae Robu e mort. Politic. Cadavrul administrației sale a intrat în putrefacție. Viermii au început să colcăie. Unii au fugit repede. Cât mai departe. Alții încearcă cu disperare să mânjească totul în jurul lor. Pentru că simt că vor pierde totul.
Forța lor venea din faptul că erau ai jupânului Timișoarei. Acum se vor întoarce de unde au plecat – la statutul de nimeni pe stradă. Iar acest lucru îi înnebunește după ani de zile în care au făcut ce au vrut, cum au vrut în administrația orașului.
Cu cât disperarea e mai mare, cu atât viermii sunt mai toxici. Împroașcă în toate părțile cu mizerii de mahala, minciuni scornite din aburii alcoolului și alimentate de frustrările care nu mai pot fi ținute-n frâu. Ajung să fie zero chiar și pentru grupările mafiote care i-au adoptat pentru că erau niște unelte utile. Și asta-i face să fie și mai agitați.
Știu că onoarea pe care o clamează sperând să fie acceptați este egală cu zero. Pentru că viermii nu-și pot depăși condiția. Oricât și-ar dori. Dintr-un motiv simplu. Nu au coloană vertebrală.
