Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara le sare în ajutor colegilor de la Spitalul „Victor Babeș”. Raul Pătrașcu a precizat că solidaritatea față de pacienți și colegi e esențială.
„Am răspuns apelului colegilor noștri de la Spitalul de Boli Infecțioase și deja tratăm pacienți cu cazuri severe, de terapie intensivă, infectați cu COVID-19. Având în vedere creșterea numărului de cazuri, pentru a ne asigura că timișorenii și timișenii nu au de suferit ci au parte de cel mai bun tratament posibil, luăm deja în calcul redeschiderea Zonei Roșii din cadrul unității, cu o capacitate de circa 66 de paturi din care 6 de ATI, mergând deci la un total de 18 paturi de terapie intensivă dedicate COVID. Numărul poate fi crescut cu încă 10 locuri de terapie intensivă dacă, Doamne ferește, situația o impune. În aceste vremuri dificile, trebuie să ne ocrotim nu doar pe noi înșine, ci și pe cei din jur. Doamne ajută!”, a transmis directorul Raul Pătrașcu.








