Tensiune, astăzi, la noul termen al dosarului de trafic de cocaină al grupării conduse de liderul interlop Lucian Boncu. Singurul martor care a fost audiat, la solicitarea lui Boncu, Leonte Gheorghiță a fost audiat prin videoconferință din Penitenciarul Timișoara. ”Mențin declarația dată la urmărirea penală. Am spus adevărul. Cu Boncu nu m-am întâlnit niciodată față-n față. Tot ce știu a fost prin intermediul unui cunoscut -Zoran – pe care-l știu din Timișoara. Acesta mi-a spus că îl știe pe Boncu și lui trebuie să-i vindem cocaina. Erau între 200 și 300 de grame, nu-mi mai amintesc exact. Nu a cumpărat-o pentru că a spus că nu este bună. Mi-a oferit 40 de euro pe gram. Eu am cerut 50-60 de euro pe gram și nu am fost de acrod cu prețul lui. Când am fost prins vânzând jumătate de kilogram de cocaină, am vândut gramul cu 63 de euro. De asta cred că nu a vrut să o ia că nu am fost de acord cu prețul lui”. Boncu s-a ridicat și a susținut că ” e eronat. Mi-a adus doar un gram pe care mi l-a dat cadou”.

Spiritele s-au încins în momentul în care s-a discutat despre ceilalți martori propuși de Lucina Boncu în apărarea sa. Pentru că mandatul de aducere pentru Alin Huc, unul dintre apropiații liderului interlop,  s-a întors cu mențiunea că nu a fost găsit la adresa indicată și nu a locuit acolo, avocatul lui Boncu, Mihai Pașca, a solicitat instanței ca Huc să fie dat în consemn prin sistemul național de alerte pentru a fi localizat. ”Mi se pare ridicol. Când a vrut DIICOT a fost găsit, a dat declarații. Este și apărătarea sa în sală”.  Procurorul de caz a solicitat respingerea solicitării pe motiv că este martorul propus de apărare și nu este treaba instanței să găsească martorii.

Judecătorul Adriana Stoicescu a susținut că ”excede atribuțiilor mele ca judecător să fac treaba procurorului sau avocaților. Este martorul propus de apărare. A fost citat conform procedurii la adresa indicată, a fost citat cu mandat de aducere. Nu pot decât să constat că mandatul nu a putut fi pus în executare”. Pentru că judecătoarea a respins solicitarea avocatului lui Boncu ca martorul să fie dat în urmărire pentru a fi localizat, Mihai Pașca a anunțat că o recuză, pentru a doua oară, pe motiv de ”lipsă de imparțialitate”. Procesul a fost suspendat până la judecarea cererii de recuzare.

UDPATE Cererea de recuzare a fost respinsă, iar ulterior judecătorul Adrian Stoicescu a încuviințat audierea altor martori propuși de Lucian Boncu, inclusiv citarea lui Alin Huc la o nouă adresă indicată de apărătorul acestuia. Următorul termen a fost stabilit pentru 6 noiembrie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here