O înregistrare realizată în urmă cu câteva zile îl arată pe primarul Timișoarei iritat la culme de întrebările insistente ale unei femei din cartierul Plopi pe tema construirii de școli și grădinițe noi, a transmis Libertatea. Contactat de jurnaliștii sursei citate, Robu neagă că ar fi trimis-o pe femeie la USR, deși pe înregistrare se aude clar acest lucru. Apoi o numește pe femeie „specimen”.

Totul s-a petrecut în după-amiaza zilei de miercuri, când Nicolae Robu și câțiva oameni din echipa sa se aflau într-o vizită electorală în cartierul Plopi, la un loc de joacă.

După ce edilul-șef s-a fotografiat alături de mai mulți copii și a spus că aceștia sunt de obicei cei mai mari fani ai săi, o femeie aflată în apropiere l-a întrebat pe un ton ferm: „Păi domnul primar, dacă copiii sunt cei mai mari fani ai dumneavoastră, de ce nu faceți pentru toți copiii școala de aici, grădinița, de ce nu o renovați?” Robu i-a răspuns că „în tot orașul nu sunt locuri suficiente” la creșe și grădinițe și că „sunt mult mai mulți copii” decât acum patru ani. După aproximativ un minut, primarul își pierde răbdarea și se îndepărtează. „Haideți”, îi spune femeii. Aceasta insistă: „Faceți rost de proiecte europene. Bani pe proiecte.” Primarul se enervează: „Îmi dați dumneavoastră lecții? Suntem pe primul loc pe țară la fonduri europene.” Dialogul a continuat pe același ton virulent, după cum se poate vedea în clipul din articolul libertatea.ro.

Incidentul nu a trecut neobservat de contracandidatul lui Nicolae Robu pentru funcția de primar al Timișoarei. „După mai bine de 8 ani, în care falia dintre el și cetățeni a continuat să se lărgească, Nicolae Robu și-a primit dezbaterea pe care susținea că o dorește, cea cu cetățenii. O tânără mamă, care îl apostrofa că nu face nimic pentru copii, pentru suplimentarea locurilor în creșe, a fost respinsă virulent și trimisă… la USR. Dl. Robu este sincer convins că toți cei care îi reproșează ceva musai sunt trimiși de vreun alt partid, asta pentru că s-a înconjurat de lăudători și i-a îndepărtat pe toți cei care au avut o altă părere. S-a închis într-un turn de fildeș și nu le-a explicat oamenilor, în cei 8 ani de mandat, ce a făcut și de ce nu a reușit să-și respecte promisiunile. Acum părinții vor locurile în creșe pe care s-a angajat că le va crea și pentru care a primit votul. Iar votul este un contract”, a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.

Sursa foto: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.