
Nicolae Robu a avut o nouă ieşire la adresa celora căruia nu-i sunt pe plac. În videoconferinţa de astăzi primarul Timişoarei a trecut de la o discuţie legată de amenăjările dintr-un parc, la un atac în care compară comportamentul oamenilor cu cel al câinilor.
„Aţi văzut ce se întâmplă când unul mic este lângă unul mare. Cel mic se simte ameninţat şi devine el agresiv, latră, se zbate şi trebuie să le asigurăm şi acestor animale frumoase condiţii de a se simţi şi ele bine şi stăpânii lor lângă ele. Acest comportament al celor slabi faţă de cei puternici văd că e valabil şi la scară umană, vedem că aici unii latră toată ziua probabil din complexul pe care-l au simţindu-se slabi”, a spus Nicolae Robu.
În aceeaşi conferinţă online, primarul Timişoarei s-a arătat deranjat de o amendă primită de la Curtea de Conturi, pentru care a dat vina pe cei de la Direcţia de Urbanism. „Se pare că Robu deranjează pe foarte multă lume. Deranjează nu numai aici în Timişoara. Deranjează şi prin alte cercuri. De ce? Pentru că nu e şantajabil, manipulabil, de către nimeni, eu îmi am drumul meu, poziţia mea, fermă, curată, ultracinsistă! Ca să-i mai irit pe hateri cu formularea aceasta. Şi de aceea sunt atât de vocal, pentru că nu mi-e frică de nimeni. Nu fac ilegalităţi, sunt trup şi suflet dedicat cetăţenilor mei… Aşa cum trup şi suflet am fost dedicat Universității Politehnica din Timişoara, nu e întâmplător că oamenii m-au votat de patru ori prorector, de două ori rector, o dată preşedinte al Senatului şi o dată preşedinte de onoare al Senatului…”, a adăugat Robu.
„Mai şi sufăr, dar sunt puternic, vorbesc din propria experienţă pentru că sunt un om puternic. Am capacitatea de a îndura…Nu mă doboară nimeni”, a mai concluzionat edilul-şef.

