Foto: aderamed.ro

Din 12 iulie, timp de trei săptămâni, în Timișoara se va stropi cu substanțe pentru combaterea țânțarilor, anunță administrația locală.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Timișoara, dezinsecția se va face cu substanțe care să distrugă țânțarii adulți și larvele.

Tratamentele aeriene se vor aplica dimineaţa, între orele 5.00 – 9.30 și seara, între 17.00 și 21.00. Tratamentele terestre se vor face pe timpul nopții, atunci când circulaţia este redusă și insectele sunt active.

„Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvele acestora pentru a evita eventualele incidente neplăcute. Substanţele fac parte din grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), respectiv Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor) și sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii”, anunță primăria.

La începutul săptămânii, primarul Nicolae Robu a explicat că substanțele folosite pentru dezinsecție la finalul lunii iunie nu și-au făcut efectul din cauza ploilor.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.