Dominic Fritz, candidatul USR PLUS la Primăria Timișoara vrea să ridice de la zero un nou spital municipal, dacă va ajunge să conducă administrația locală. Noul spital ar urma să fie amplasat pe un teren de patru hectare în Calea Aradului, care aparține municipalității.

Un spital municipal care să integreze toate clinicile unității medicale este temă de campanie electorală și pentru candidatul USR PLUS la Primăria Trimișoara, Dominic Fritz. „De zeci de ani nu s-a mai construit un spital nou în Timișoara, alergăm de la o secție la alta, clădirile sunt vechi, cred că cea mai veche clădire de spital s-a construit în 1735, Clinica de Oftalmologie. Nu sunt primul care vorbește despre un noul spital în Timișoara. Chiar avem un monument al promisiunilor goale pe Calea Torontalului. Ruina de acolo era gândită deja din 1994 ca un nou spital municipal și, 26 de ani mai târziu, nu avem decât o clădire abandonată și o plăcuță ruginită. Această clădire e simbolul rușinii pentru întreaga clasă politică, imaginea falimentului unui întreg sistem”, a declarat Dominic Fritz. El a explicat că dorește construcția unui spital în jurul nevoilor pacienților și a cadrelor medicale, unul care să aibă șansa de a fi acreditat.

„Propunem un plan în trei faze. În prima fază vrem tot ce e în clădirea din Parcul Botanic să mutăm aici și creăm o nouă structură, cu un centru de medicină internă și unul de chirurgie și UPU. În a doua fază vrem să construim acest spital de oncologie. (…) Apoi, în faza a treia, să mutăm toate secțiile aici”, a declarat Fritz.

Spitalul ar urma să fie ridicat cu fonduri europene, însă cu o condiție: „ca să fim eligibili pentru finanțare din acest fond operațional de sănătate al UE, noi trebuie să ne aflăm cu acest proiect pe o listă a Guvernului României, această listă acum se finalizează. Dacă nu suntem pe ea, atunci nu vom putea primi finanțare pentru acest proiect. Fac un apel la domnul primar Robu, domnul ministru Tătaru și domnul ministru Boloș, vă rog frumos să luptați să includeți Spitalul Municipal Timișoara pe această listă pentru finanțare”, a mai spus Fritz, potrivit căruia, co-finanțarea ar putea fi obținută prin credite.

USR-istul estimează că pentru prima etapă a proiectului ar fi necesare între 70 și 90 de milioane de euro, iar fără accesarea unei finanțări europene sau fără credite, va fi imposibil de realizat.

USR-iștii au ales acel teren datorită poziției geografice – este situat în nordul orașului, deasupra căii ferate și a râului Bega, e accesibil pentru că are două fronturi – unul pe Calea Aradului, celălalt pe Grigore Alexandrescu – și asta ar putea regla mai bine circuitele medicale din interiorul spitalului. „Al treilea criteriu este suprafața. Această locație are aproape 4 ha, se poate dezvolta o construcție de 75.000 – 90.000 mp, adică undeva la aproape 600 de paturi”, a declarat Răzvan Negrișanu, arhitect, candidat  USR PLUS la CL Timișoara. Potrivit sursei citate, în clădirea situată pe Calea Torontalului, a cărei construcție a debutat în 1994, ar putea fi organizată Clinica de Oncologie a Spitalului Municipal pentru că această secție are o componentă mare de spitalizare, comparativ cu cea de intervenție.

Medicul Mihaela Rusu, de asemenea candidat pentru CL Timișoara din partea USR PLUS a explicat de ce nu e fezabilă, în opinia partidului pe care îl reprezintă, extinderea spitalului municipal în Parcul Botanic. „Ambulatoriul integrat nu are loc în construcția noului spital (…) Cam 30% din cheltuielile de sănătate sunt cheltuieli cu spitalizarea (…) Există în memoriul tehnic o idee cum că construcția care se preconiza să fie va fi sustenabilă doar pentru 15 ani. (…) Nu pot fi prevăzute, din cauza limitărilor fizice, spații destinate activității didactice. (…) Acolo nu există spațiu pentru un rezervor de apă pentru spitalul nou și nu mai încap fizic spațiile tehnico-sanitare care ar trebui construite conform prevederilor Ministerului Sănătății”, a spus Mihaela Rusu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.