Sorin Predescu, care este doctor în psihologie socială, șeful Direcției Județene pentru Cultură Timiș, a avut, aseară, o reacție acidă după noile atacuri lansate de primarul Timișoarei pe tema trotuarelor ”puzzle”. Vă reamintim că direcția a făcut plângere penală pentru că municipalitatea a continuat lucrările de refacere a trotuarelor din zona centrală a orașului după ce s-a dat ordin de oprire a lucrărilor fără avize și autorizații. Ieri, în ședința Consiliului Local Timișoara, a anunțat că va face și el plângere penală împotriva celor de la Direcția pentru Cultură Timiș.
”Bine că aveți de expus zece cărți in zece zile; pe mine activitatea administrativă m-a întors la una din bazele pregătirii mele profesionale: DSM 5 (Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale). Studiez mai atent decât am studiat pentru examenul cu Prof. Lăzărescu. M-am tot ferit de psihologia clinică, dar NDP-ul (tulburarea de personalitate narcisistă, n.a.) vine peste mine prin conferințe de presă și consilii municipale. Serios, chiar studiez”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Sorin Predescu. Acesta a adăugat și coperta unui manual al Asociației Americane de Psihiatrie.







