Răsturnare de situație în cazul incendiului care, ieri după amiază, a cuprins BMW-ul celebrului avocat timișorean Carin Antonescu. Mașina era parcată pe o străduță pietonală din apropierea Palatului Dicasterial, iar focul care a cuprins zona de lângă portiera din partea stângă față, fiind observat de un bărbat care golea gunoiul din coșurile din zonă. Alarmați, jandarmii care asigură paza parchetelor și instanțelor au intervenit cu șase instinctoare și au reușit să stingă focul. Pompierii au stabilit că incendiul ar fi fost provocat de un scurt circuit la sistemul la alarmă.
Situația s-a schimbat, aseară, când mașina a fost ridicată pentru a fi dusă la service – sub mașină a fost descoperită, conform mai multor surse, o sticlă în care s-ar afla combustibil. Aceasta se afla în partea din față a mașinii în zona cuprinsă de flăcări. Avocatul Carin Antonescu a sesizat imediat Poliția care a declanșat imediat investigațiile. Anchetatorii au ridicat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă pentru a încerca să identifice persoana care a plasat sticla sub mașina avocatului. În această dimineață, mașina urmează să fie supusă unei noi expertize de către pompieri și criminaliști. Contactat de PRESSALERT.ro, Carin Antonescu a susținut că ”de la Poliție mi-au spus să nu dau niciun fel de informații”.
UPDATE 1 Avocatul Carin Antonescu a declarat, astăzi, într-o intervenție la Antena 3 faptul că acțiunea a fost una în stil mafiot. Acesta a susținut că există o înregistrare video în care se vede cum un individ a stat câteva minute în zonă, a filat cine trece prin zonă și s-a aplecat, punând ceva sub mașină. Individul a plecat apoi pe o bicicletă. Carin Antonescu a susținut că nu crede că incidentul are legătură cu vreun client nemulțumit, ci, cel mai probabil, cu inculpați din dosare în care-și apără clienții.







