Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a reacționat, astăzi, printr-un nou val de invective la dezvăluirile făcute de Direcția Pentru Cultură Timiș, arhitecți și peisagiști, că administrația locală refuză să respecte legea, continuând să amenajeze ilegal trotuarele ”puzzle” în zona centrală a municipiului.
”Niște indivizi ce n-au nimic de etalat ca realizări ale vieții lor, în afară de încercări de boicot la adresa celor din categoria opusă, adică, din categoria celor care fac, intoxică lumea cu tema noilor trotuare din zona centrală. Acești indivizi, cu nerușinare, vorbesc despre noile trotuare ca și cum ele ar fi din centrul istoric. ÎN CENTRUL ISTORIC, AVEM, CUM AM ARĂTAT MAI SUS, ÎNAINTEA ORICĂROR ALTE ORAȘE DIN ȚARĂ, NUMAI PIATRĂ NATURALĂ MONOCROMĂ! IAR PE ZONA DE GRANIȚĂ, ÎNCĂ NEPAVATĂ -PE STRĂZILE MARTIN LUTHER ȘI PROCLAMAȚIA DE LA TIMIȘOARA-, VOM FOLOSI, AȘA CUM AM ANUNȚAT, TOT PIATRĂ NATURALĂ, EXACT ACEEAȘI FOLOSITĂ PE MIJLOCUL STRĂZILOR SAVOYA, BLAGA, ALECSANDRI (pe Mercy e una diferită, mai scumpă, importată din Italia, care a fost foarte foarte greu de obținut). Dar…, “marii specialiști” o țin sus: NU E BUNĂ! Nu e bună pt că nu au ei niciun rol nici în acest proiect, cum n-au avut nici în altele de interes public ale orașului! Și nu pt că i-ar exclude cineva, ci pt că sunt prea prinși în campanii aducătoare de bani”, a susținut Robu.
Pe cei care-l contestă, primarul îi acuză ”n-au urlat în spațiul public ca acum” când a fost vorba de apariția ”acvariului” din centrul Timișoarei sau a unor case cu turnulețe pentru că ”parte din ei au fost proiectanți sau co-proiectanți, alții aprobatori ai acelor “proiecte”!”. Primarul Robu a anunțat că ”mă bazez pe specialiști mânați în luptă numai și numai de considerente profesionale, nu ca cei ce “urlă” -ce fac un joc politic ordinar- și mă bazez pe timișorenii cei mulți! Frustrații și hater-ii nu mă preocupă, le doresc sănătate să poată folosi ceea ce fac eu în oraș sub contestarea și boicotul lor continue, cum a fost și e cazul și la celelalte obiective și transformări pe care le-am realizat!”.
Edilul i-a acuzat pe arhitecții care-l contestă de faptul că au creat cartiere cu străzi înguste și fără spații verzi, dar fără a spune că toate aceste proiecte sunt puse în practică doar după ce sunt aprobate de Primăria Timișoara.
Primarul Robu nu a scris nimic despre acuzațiile legate de nerespectarea legii, de lipsa avizelor și de faptul că lucrările au continuat în ciuda faptului că s-a dispus sistarea lucrărilor.







