În ciuda avertismentelor venite din partea Direcției de Cultură sau a Ordinului Arhitecților, Primăria Timișoara continuă lucrările de pavare a tortuarului adiacent Palatului Dicasterial.

Vă reamintim că modul în care era pavat trotuarul aflat în șantier a stârnit reacții negative atât din partea unor timișoreni, cât și din partea unor oficiali sau experți în domeniu. Dacă frumusețea este o noțiune subiectivă, legalitatea, în schimb, nu este. Astfel, Sorin Vlad Predescu directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș a semnalat faptul că șantierului îi lipsesc mai multe avize, încălcând astfel Legea monumentelor, lucru semnalat și de Filiala teritorială Timiș a Ordinului Arhitecților din România. Primarul este de părere, însă, că lucrările sunt frumoase, iar despre lege că „o să vedem ce spune”.

Astăzi, dalele au fost rearanjate într-un alt model pe trotuarul cu pricina, iar reprezentanții firmei care se ocupă de lucrări l-au așteptat timp de aproximativ o oră pe primarul Robu, care a venit să inspecteze noua variantă. Edilul-șef a părăsit rapid zona la vederea reprezentantului PRESSALERT.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.