
Aura Danielescu va mai conduce Inspectoratul Școlar Timiș doar cinci zile, în condițiile în care mandatul în fruntea instituției îi expiră în data de 22 martie. Danielescu ne-a declarat recent că a avut o discuție cu ministrul Educației, care i-a transmis că nu-i va mai prelungi mandatul. Între timp, a fost lansată o petiție online de susținere în funcția de inspector școlar general a Aurei Danielescu, care a fost semnată deja de 750 de persoane.
De asemenea, mai mulți directori de școli, profesori și părinți și-au unit forțele și au redactat două scrisori deschise. Una adresată președintelui României, iar alta ministrului Educației, prin care solicită ca Aura Danielescu să nu fie schimbată din funcție.
Astfel, în scrisoarea adresată președintelui Klaus Iohannis, cei aproape 800 de semnatari arată că, în cei șapte ani de când s-a aflat la șefia Inspectoratului Școlar Timiș, Aura Danielescu, ”a scos din județul Timiș, din educație, favoritismele, listele preliminare, prioritățile celor care aveau poziții politice, tratându-i corect și echidistant pe toți actorii din educație (…) A adus în echipa sa din Inspectoratul Școlar Județean Timiș oameni de valoare, indiferent de culoarea lor politică. Mai mult de jumătate sunt membri ai Partidului Național Liberal. A contat doar capacitatea lor de a munci pentru copii”.
De asemenea, semnatarii scrisorii deschise îi solicită președintelui României să-i propună ministrului Educației să realizeze o analiză ”corectă și transparentă” a activității Aurei Danielescu, precum și continuarea mandatului acesteia la șefia IȘJ Timiș. ”Vă scriem pentru că se apropie 22 martie, ziua în care doamnei inspector școlar general i se termină mandatul. Ar fi o zi tristă pentru învățământul timișean, o zi în care ne-am simți mai săraci și mai singuri, căci doamna inspector școlar general ne este leader, sprijin și far în toate demersurile noastre educaționale”, precizează semnatorii scrisorii.
Totodată, directorii de școli, profesorii și părinții i-au transmis ministrului Educației, în scrisoarea deschisă redactată, că li se pare nedreaptă decizia privind neprelungirea mandatului Aurei Danielescu și i-au solicitat să respecte Legea Educației. Și anume, semnatarii scrisorii fac referire la un articol care spune că inspectorilor școlari li se poate prelungi mandatul, ”cu acordul părților, în urma evaluării performanțelor manageriale”.
”Pentru contribuția sa valoroasă în a avea o Românie educată, pentru a asigura continuitate în implementarea politicilor educaționale în școlile timișene – așa cum ați promis atunci când ați prezentat viziunea dumneavoastră asupra educației – în numele copiilor din județul Timiș, noi, părinți, cadre didactice, directori ai unor unități de învățământ preuniversitar, respectuos vă solicităm acordul pentru continuarea mandatului, în calitate de inspector școlar general, a doamnei profesor Aura Codruța Danielescu”, scrie în scrisoarea deschisă.






