Scandal în toată regula într-o familie din Banat. Un bărbat este acuzat de fratele sau de pedofilie, după ce ar fi încercat să-i violeze fiica, scrie infocs.ro.

Bărbatul în vârstă de 46 de ani din localitatea Constantin Daicoviciu, Caraș-Severin, este acuzat de propriul frate că a încercat să-i violeze fiica. Cu toții locuiau împreună, sub același acoperiș. Ieri după-amiază, părinții fetei de 8 ani au plecat în sat, lăsându-și fiica cu unchiul. În momentul în care s-au întors acasă, mai spune sursa citată anterior, tatăl fetei și-a văzut fratele atingându-i fiica în zone intime.

A acționat imediat și a anunțat poliția. La fața locului a intervenit un echipaj, iar bărbat de 46 de ani a fost dus la sediul poliției din Caransebeș, unde a rămas pentru 24 de ore. A fost sesizată și Direcția pentru Protecția Copilului, iar fata va fi consiliată psihologic.

S-a deschis un dosar penal pentru pedofilie și agresiune sexuală. Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.