O tânără a ajuns la spital, în această după-amiază, în urma unui accident rutier care a avut loc în Calea Buziașului din Timișoara. Două autoturisme s-au ciocnit, din cauza unei șoferițe care nu a acordat prioritate.

O femeie în vârstă de 37 de ani conducea pe bulevardul 12 noiembrie 1984, iar la intersecția cu Calea Stan Vidrighin nu a respectat semnificația indicatorului cedează trecerea, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie în vârstă de 28 de ani.

În urma impactului a fost rănită o tânără de 29 de ani, pasageră în mașina condusă regulamentar. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.