Reacție virulentă a lui Nicolae Robu, în direct, la Antena 3, în cadrul emisiunii „Punctul de întâlnire”, moderată de Radu Tudor, al cărei invitat a fost în această seară jurnalistul PRESSALERT.ro, Dragoș Boța. Primarul Timișoarei, deranjat de legăturile dintre administrația locală, lumea interlopă și numirile „meritocrate” în funcții, pe care le-a scos în evidență Dragoș Boța, a spus că-l va da în judecată pe editorul-șef al PRESSALERT.ro.

„Ați vorbit informații incredibile! Nu credeți asemenea bazaconii, îl voi da în judecată! De 8 ani m-a calomniat! L-am ignorat, nu-l crede nimeni în Timișoara și nu vreau să dialoghez cu el! Îl primesc la conferințe de presă, dar nu stau cu el la dialog. Sunt calomnii, îl voi da în judecată pentru acea schemă. Nu cunosc niciun interlop, nu am nici cea mai mică sau vagă relație”, a spus Nicolae Robu, furibund, fără a spune niciun cuvânt despre relațiile lui Ioan Nasleu cu lumea interlopă.

Edilul-șef a explicat din nou numirea Patriciei Chelbu, o apropiată a lui Lucian Boncu, în funcția de șefă a Serviciului Creșe din Primăria Timișoara. „Dacă am numit-o pe acea doamnă directoare interimară, tot eu am destituit-o, nici nu știam cine e acea persoană. Am aflat ulterior că a fost arestată”, a spus Nicolae Robu.

Deși mașina jurnalistului Dragoș Boța a fost incendiată în urma unei acțiuni de tip mafiot, iar apoi au apărut informații care au dus la concluzia că se plănuia un atac fizic asupra sa, pentru a-i închide gura, Nicolae Robu susține că în Timișoara autoritățile își fac treaba. „Și eu sunt solidar când este vorba de așa ceva, să fie foarte limpede. Este foarte grav, chiar dacă mașina a fost abandonată. Ulterior s-a dovedit, au apărut înregistrări că acești indivizi vorbeau de punerea la cale a unor fapte de intimidare a jurnalistului respectiv. Este extrem de grav, iar autoritățile trebuie să intervină. În rest, tot ce spune sunt bazaconii, calomnii pe care le debitează de opt ani. Timișorenii au încredere în mine că sunt un om corect, cinstit”, a mai declarat primarul Nicolae Robu, care anterior a susținut că nu exclude varianta ca jurnalistul să-și fi incendiat singur mașina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.