
Un grup de migranți proveniți din patru țări diferite a fost interceptat în Timiș. Refugii mai aveau doar aproximativ 300 de metri și ar fi reușit să treacă ilegal granița, în Ungaria, pentru a ajunge, în cele din urmă, în vestul Europei.
Polițiștii de frontieră de la Sânnicolau Mare au depistat șase cetățeni care încercau să treacă ilegal granița. Persoanele se aflau pe câmp, la 300 de metri de Ungaria. Nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, astfel că au fost conduși la Sectorul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că cei şase sunt cetățeni din Palestina, Algeria, Siria şi Maroc, toţi bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani. Sunt solicitanţi de azil în ţara noastră și au declarat faptul că intenționau să ajungă în ţări din vestul Europei și au recurs la această metodă întrucât nu îndeplineau condiţiile legale de ieşire din ţară.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.






