
Nicolae Robu susține că Primăria Timișoara are o capacitate mai mare de a gestiona proprietăți față de Consiliul Județean Timiș. Acesta este motivul pentru care edilul-șef a anunțat că nu este de acord să transfere în proprietatea CJ Timiș clădirile care se află în zona aerodromului Cioca. Asta în condițiile în care CJ Timiș a făcut o astfel de solicitare către Primăria Timișoara, având în vedere că terenul pe care se află aerodromul îi aparține instituției, dar nu și imobilele care se află pe el.
„Nu am apucat să mă consult cu colegii cei mai apropiați din Primăria Timișoara. Am primit adresa din partea Consiliului Județean Timiș, prin care CJ Timiș ne propune să cedăm clădirile. Terenul aparține CJ Timiș și clădirile sunt ale noastre, ale Primăriei Timișoara. Eu consider că nu e bine să cedăm proprietatea asupra acelor clădiri, locația este una cu potențial descoperit mai nou de a găzdui evenimente. Nimeni nu-i etern în funcție, nici ca persoană, nici majoritățile politice nu sunt veșnic aceleași. Eu cred că trebuie să ne gândim cum e mai bine pentru comunitate și eu cred că pentru comunitatea Timișoarei este mai bine ca Primăria Timișoara să păstreze proprietatea asupra clădirilor, pentru că în timp s-a dovedit, indiferent cine a condus CJ Timiș, că sunt mult mai mari capacități de a gestiona proprietăți la Primăria Timișoara decât la consiliul județean. Nu datorită persoanelor în funcție, ci pentru că vocația instituției CJ Timiș e alta, prerogativele, personalul sunt altfel decât la nivelul administrației unui municipiu precum Timișoara”, a explicat Nicolae Robu.
Primarul Timișoarei a mai precizat că există o foarte mare diferență între modul în care municipalitatea își gestionează patrimoniul față de CJ Timiș.
„Dacă luăm la rând și vedem cum gestionăm noi patrimoniul și ce dimensiuni are patrimoniul Primăriei Timișoara și ce se întâmplă cu patrimoniul gestionat de CJ Timiș, putem vedea o foarte mare diferență în favoarea municipalității. Repet, nu aduc critici politice sau personale, ține de natura instituțiilor. De aceea am spus că trebuie să gândim pe termen lung și mai bine e ca acele clădiri să rămână în proprietatea municipiului Timișoara și putem avea parteneriate și să folosim în comun acele bunuri, terenurile și clădirile”, a conchis Nicolae Robu.






