Răsturnare de situație în dosarul finanțării echipei de fotbal Timișoara, astăzi, în dosarul DNA în care fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, fostul viceprimar Adrian Orza, fostul secretar Ioan Cojocari și alți șase angajați ai municipalității au fost trimiși în judecată. Vă reamintim că au fost trimiși în judecată în 2016, fiind acuzați că au prejudiciat bugetul cu peste 31,6 milioane de lei.
Curtea de Apel Timișoara a admis în parte apelul DNA și a decis ca secretarul primăriei de la acel moment, Ioan Cojocari, să rămână cu pedeapsa inițială dată de Tribunalul Timiș, de trei ani cu suspendare, dar și s-au adăugat mai multe interdicții printre care de a alege și a fi ales, de a ocupa funcția publică. CAT l-a găsit vinovat pe fostul primar Gheorghe Ciuhandu de abuz în serviciu și l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, termen de încercare de patru ani și obligația de a face 120 de zile de muncă în folosul comunității la Direcția de Sănătate Publică sau la Horticultura SA.
De asemenea, au fost condamnate la câte trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere cu termen de încercare trei ani și obligația de a face 90 de zile de muncă în folosul comunității fostele directoare Violeta Mihalache și Smaranda Haracicu. Toți condamnații au fost obligați să plătească în solidar suma de 27 milioane lei plus dobânzi aferente calculate până la finalizarea plăților, calculate de la momentul în care s-au dat banii. Ceilalți inculpați trimiși în judecată au rămas achitați. Sentința este definitivă.






