Suntem țara care ascunde mizeria sub preș. Nici nu trebuia să văd imaginile „secretizate” după tragedia de la Colectiv, apărute patru ani mai târziu. Cunosc simptomul. Nu avem nevoie de ajutor, avem tot ce ne trebuie, asta spunea ministrul Sănătății la momentul respectiv, când numeroase țări se ofereau să preia răniții în stare gravă. Mulți dintre ei aveau să moară, alții au rămas cu sechele pe viață, pentru orgoliul unor lideri care erau preocupați doar de tichia lor de mărgăritar.
Și acesta este doar un exemplu, cutremurător și șocant, al mentalității care ne îngroapă pe toți. Principala grijă a celor care ne conduc, după Colectiv, a fost „damage control”, dirijarea discursului în așa fel încât lucrurile să pară mai puțin grave decât sunt în realitate. Grija lor a fost imaginea, percepția publică. Nu îmbunătățirea sistemului medical, nu înăsprirea controalelor și a normelor de siguranță pentru cetățeni, indiferent de situație.
Ne petrecem prea mult timp ascunzând mizeria sub preș. Ne preocupăm covârșitor de mult de cum arătăm, în loc să ne preocupăm de cum suntem. Avem mașini mai scumpe decât garsoniera în care trăim. Batem sau chiar ucidem pădurari ca să putem să ne vedem mai departe de mizeria care se întâmplă în pădurile patriei. În politică, aceeași mizerie se reciclează sub diferite nume și ne cere să o votăm ca și cum ar fi ceva nou. Ce nu „prinde” la public este măturat sub preș și, eventual, reciclat mai târziu.
Însă, de obicei, mizeria nu poate să rămână neobservată. La un moment dat se ridică în aer și rămâne acolo zile întregi, ca să o respirăm. E ușor să ne „scandalizăm”, durează puțin, aruncăm o înjurătură sau un comentariu „incisv” pe Facebook, și apoi ne vedem de viața noastră. Care ar putea fi mult mai bună dacă chiar am face ceva, pe lângă reacția de moment. Însă ca să schimbi un sistem, un mod de gândire, o paradigmă, e nevoie de multă muncă. Multă muncă, de-alungul unei perioade lungi de timp. Iar cine dracu’ are răbdare pentru asta?
