Nicolae Robu l-a numit pe Vasile Rușeț, un liberal venit de la o asociație privată, într-o funcție publică, evitând organizarea unui concurs pentru post sau numirea unei persoane din aparatul primăriei.

Vă reamintim că Rușeț a fost, până acum, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara, un ONG, iar detașarea lui într-o instituție de drept public nu este legală, în condițiile în care acesta nu este funcționar public, această posibilitate neexistând printre variantele prevăzute de Codul administrativ care este în vigoare din vara acestui an.

În Dispoziția datată 14 octombrie 2019 și semnată de primarul Nicolae Robu, dar nu și de secretarul primăriei, ci de un consilier al acestuia, se precizează că „începând cu data 16 octombrie 2019, domnul Rușeț Vasile, director general la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara, se detașează pe postul de director la Serviciul Public Sport Club Municipal Timișoara, pe o perioadă de 12 luni. Pe perioada detașării, domnul Rușeț Vasile beneficiază de drepturile salariale care îi sunt mai favorabile”.

La începutul lunii, edilul-șef declara că „am cerut doamnei Rodica Aurelian, șefa Serviciului de Resurse Umane, să îmi pregătească o informare, să vedem dacă există temei legal în baza căreia se poate face o astfel de detașare”, menționând că „Dacă juridic o astfel de detașare este în regulă, atunci o să-i dau domnului Rușeț șansa să arate ce poate face din postura de director la Sport Club Municipal”.

PRESSALERT.ro a dezvăluit acum un an faptul că Rușeț a fost angajat, cu jumătate de normă, ca și consilier de dezvoltare personală, la falimentara Colterm, unde fratele său este director comercial. După apariția informației în spațiul public, primarul Nicolae Robu i-a cerut să plece din funcție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.