Incident incredibil petrecut într-o școală de elită din Timișoara. Ion Ionici, directorul Liceului Teoretic ”Jean Louis Calderon”, a fost filmat, ieri, în timp ce s-a deplasat cu un extinctor în curtea unității de învățământ, spre locul în care elevii se întâlnesc în pauze pentru a fuma.
Fără să stea prea mult pe gânduri, Ion Ionici a început să și folosească extinctorul, pulverizând spre liceeni substanța utilizată la stingerea de incendii, creând o ceață densă în jur. Imediat, elevii au luat-o la fugă din locul respectiv.
Contactat telefonic, Ion Ionici a confirmat incidentul, afirmând că a fost vorba de o glumă, dar recunoaște că a exagerat prin gestul său.
”Noi ieri am avut un exercițiu de evacuare cu pompierii și după exercițiu, nouă, cadrelor didactice, ni s-a făcut un instructaj suplimentar despre folosirea extinctorului. A fost pauză și copiii s-au dus în pauză. Au venit câțiva elevi mai mici și un cadru didactic, care mi-au spus că s-au învățat copiii noștri și stau la fumat la noi în parc. Am luat extinctorul repede și m-au dus printre ei și am pulverizat cumva în sus. Dar să știți că a fost un gest în glumă, nu am avut probleme de niciun fel. Mi-am cerut scuze elevilor și părinților. Nu a fost cu intenție, nu am vrut să le fac rău. Știu că am exagerat, dar pe moment asta a fost reacția mea. Îmi cer scuze și îmi pare rău”, ne-a declarat directorul Liceului ”Jean Louis Calderon” din Timișoara.
Ion Ionici a mai precizat că între 50 și 100 de elevi ies la fumat zilnic în pauze, în parcul școlii. ”Culmea, cei de clasa a IX-a sunt cei mai mulți fumători. Sunt disperat. Observații individuale le pot da, mustrări scrise, pe cei de clasa a XI-a și a XII-a îi pot exmatricula, dar mi se pare absurd să-i exmatriculez sau să le dau doi, trei la purtare pentru o țigară. Știu că gestul meu a fost exagerat și îmi pare rău. Dar ei au luat-o în glumă, majoritatea au și fugit de acolo”, a mai precizat Ion Ionici.







