Două evenimente petrecute în ultima perioadă dau dimensiunea exactă a degradării Timișoarei. Oricât de dureros și de puțin agreabil este acest lucru, nu poți să nu recunoști că orașul a apărut prin presa națională mai multe pentru zicerile și faptele întâiului distrugător al spiritului orașului. Nicolae Robu a făcut tot ce a putut ca să fie în centrul atenției la inaugurarea investiției de peste 420 de milioane de euro a celor de la Iulius Town. A vorbit mai mult decât finanțatorii la un loc, a împărțit niște diplome, s-a băgat la poză să taie panglica oficială, a ținut neapărat să se plimbe primul cu mașina prin pasajul realizat din fonduri private. A doua zi a lovit, anunțând pe Facebook că el a adus investiția în oraș, deși despre extinderea proiectului s-a vorbit dinainte să fie Robu primar. În lipsa proiectelor majore realizate de municipalitate, de nivelul celui privat inaugurat acum, protectorul slugilor crimei organizate din oraș s-a agățat ca înecatul de pai în speranța că va mai aduna niște voturi. Pentru că, oricât s-ar umfla că e cel mai cel, simte vântul rece care bate dinspre USR.
Dovada impotenței administrative a regimului Robu în Timișoara s-a văzut fix peste drum de proiectul Iulius Town – în Cimitirul Eroilor. Iarba care acoperea mormintele celor care au murit în 1989 pentru ca acum primarul să aibă libertatea să-i înjure pe toți cei care-i pun oglinda-n față și flacăra ”eternă” stinsă pentru că nu s-a plătit factura la gaz – acesta este respectul arătat de cei care conduc orașul. O bătaie de joc care nu poate fi uitată, mai ales că Nicolae Robu a susținut că nu știe dacă administrația sa are vreo vină sau nu. Desigur va face o cercetare și va da o sentință, el, judecătorul suprem. Lipsa de respect pentru eroii Timișoarei și pentru spiritul acestui oraș nu este ceva nou pentru Robu – să nu uităm că în primii doi ani de mandat ca primar nu a participat la festivitățile de comemorare, monumentele închinate irepetabilului 1989 sunt într-o stare deplorabilă, lipsa sa de toleranță față de oricine nu-i cântă în strună este deja celebră, ca și invectivele împărțite cu dărnicie oricui îi deranjează narcisismul exacerbat. Dar ce contează, întâiul distrugător al spiritului orașului continuă să țină discursuri fluviu despre realizările sale sub privirile admirative ale camarilei slugarnice.





