Marinela Iliaș susține că nu a luat mită și că totul este o înscenare

Două inspectoare din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorului Timiș au fost ridicate, astăzi, în urma unei operațiuni a DNA Timișoara și a polițiștilor DGA. Conform primelor informații, totul a pornit de la denunțul patroanei unui salon de înfrumusețare din centrul Timișoarei care a fost verificată de Maria Pârvulescu și Marinela Iliaș, care a și condus, în trecut, comisariatul Timiș al OPC.

Acestea i-au spus patroanei că au venit în urma unei sesizări și că, în mod normal, ar trebui să-i dea o amendă usturătoare și să-i suspende activitatea. Patroanei i s-a oferit și o altă variantă – să primească avertismente și, în schimb, cele două să beneficieze gratuit de servicii de coafură, manichiură, pedichiură gratuit timp de un an de zile. Pârvulescu a cerut să-i fie plătit și un bilet de avion dus-întors pe ruta Timișoara – București deoarece trebuia să meargă într-o delegație și o ședință de epilare definitivă.

Cele au fost audiate și puse sub acuzare sub acuzația de luare de mită, hotărându-se cercetarea în stare de libertate  a acestora sub control judiciar pentru 60 de zile, având interdicția de a profesa. La ieșirea din sediul DNA Timișoara, Iliaș a susținut că ”Nu pot să vă spun. Nu mai contează. Lasă-ne. Doamne ferește. Lucrez de 30 de ani în instituție. Luam mită acum la pensie. Bine-nțeles că a fost o înscenare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.